OVIDIUX.COM

Mi-am adus aminte de inca o chestie vis a vis de drumul de ieri spre aeroport. Eu nu prea sunt o persoana matinala, n-ajung prea des sa ma trezesc la 6 dimineata sa ies pe strazi. Nu stiu de ce, dar aveam impresia ca la ora aia se circula mai decent, mai liber – ma rog, m-am inselat amarnic. Inafara de corporatista cu machiajul distrus am mai observat ceva in lungul meu drum spre aeroport.

Au fost cateva dopuri in trafic – la Obor – Lizeanu, zona celebra de altfel pentru ambuteiaje, la podul de la Baneasa pe o portiune lunga pana treci de aeroport, iar la intoarcere oarecum in aceeasi zona, de langa Ikea pana la aeroportul Baneasa. Se claxona, se claxona in disperare. In dreapta mea, pe banda din mijloc, era un gelat creol, piercing in toate zonele fetei, saracul isi uitase palma lipita de claxonul masinii. Nu se intampla nimic, coloana statea pe loc. El claxona. In spatele lui, ca asa e  in spiritul de turma, altii i-au urmat exemplul. Claxonau. Era o simfonie a claxoanelor de felul. Cred ca pana si Mozart sau Bach ar fi fost invidiosi. Ce sa mai zic de Sergiu Celibidache, cred ca i-ar fi placut la nebunie sa stea in turnul de control de la Baneasa si sa dirijeze orchestra de cocalari si badarani de trafic. Sau poate nu. La 9 dimineata in zona Baneasa era un spectacol de zile mari. Eterna simfonie a claxoanelor distruse. Nici eu nu sunt un tip foarte rabdator, dar nu vad de ce as claxona ca un disperat atunci cand ma aflu intr-o coloana de masini. Oricum, cu sau fara claxonul meu, coloana nu se va misca mai repede sau mai incet. Referitor la claxonat, am o boala cronica pe badaranii care asteapta la semafor, cu toate ca sunt a patra sau a cincea masina in coloana,  de abia s-a pus verde, ei claxoaneaza sa se auda la doua cartiere distanta. C-asa-i la noi.