OVIDIUX.COM

In dimineata asta la ora 10:30 ieseam din casa pentru a merge la job. Zapada cat incape, oameni grabiti in toate directiile, cate-o batranica injurand primaru’ ca nu i-a dezapezit trotuarul, soferi care dadeau la lopata pentru a-si dezgropa masinile de sub muntii de zapada, ce mai … un oras care-si revine din amorteala inghetata.
Se vedea tramvaiul venind in departare. Aveam de ales: metrou sau RATB. Parea mai aproape statia RATB-ului asa ca am marit pasul prin troienele de zapada incercand sa-mi mentin cu greu echilibrul. L-am prins intr-un final. Mai bine nu-l prindeam. Intr-o conserva de peste aveai mai mult loc decat in tramvaiul cu pricina, iar puhoiul de oameni nu se mai oprea. Cand vine vorba de mers cu tramvaiul, instant ma gandesc la o tortura olfactiva, fonica si psihica. Nu-mi venea sa cred ochilor ce inseamna “goana” spre un loc liber in tramvai, o cursa la secunda de ocupare a acestuia de genul punct ochit, punct lovit. Nu conteaza cate coate imparti in stanga si-n dreapta, totul e sa-ti atingi telul.

A existat si ceva nostim in toata povestea de azi, ceva care m-a inveselit si m-a facut sa zambesc. Acum imi pare rau ca n-am filmat scena, dar oricum, cred ca nici n-as fi avut loc.
Cam pe la a doua statie dupa Piata Sudului a urcat o pereche, sot-sotie. In niciun caz din Bucuresti, puteai sa-ti dai seama dupa dulcele lor accent moldovenesc. In imbulzeala creata de coborarea calatorilor vs urcarea altora, perechea a fost “dramatic” despartita. Ea in fata, la prima usa, el undeva mai in spate. Lume multa, inghesuiala, ce mai – un vis. Zadarnic au incercat cei doi sa se reuneasca ca n-au reusit. Dar ea, moldoveanca isteata a gasit solutia:

- Fanicaa, undi iesti?!?
- Aici sunt Mioaroooo (Nu m-am lamurit daca o chema Mioara sau o alinta ca pe-o mioara datorita glasciorului ei melodios)
- Ai urcat si tu Fanicaa?? Is ashilea in fata.
- Am urcat si eu. Stai linistita.
- Fanicaaa, sa-mi spui cand trebuie sa coborâm!!!
- Îti spun Mioaro, stai colea ca mai avem di mers.

Lumea in jurul meu incepuse sa zambeasca. Dialogul lor a fost pentru scurt timp intrerupt de-un vanzator ambulant:

- Servetele umede si deodorante de camera avem. Poftiti si incercati, totul la juma de pret!!!
- Cine mai doreste, cine mai pofteste!

Mioarei ii revine glasul:
- Fanica, mai ie mult di mers?
- Mai ie Mioaroo, iti spun cand e di coborât.
- Sa vezi Fanica ca nu-l prindem. Uite cat e ceasu!
- Il prindem, il prindem.
- Mi cald rau asilea.
- Mai rabda ca ajungem!
- Fanicaa iar a oprit!
- Nu ie a noastra.

… din nefericire era a mea. I-am lasat pe cei doi provinciali alaturi de ceilalti calatori. Pe cat de urata parea experienta de azi cu tramvaiul, pe atat de amuzanta s-a dovedit a fi intr-un final. Mi-a parut rau ca ajunsesem la destinatie atat de repede. Mi-ar fi placut sa-i mai aud vorbind in dulcele grai moldovenesc.