Tag Archives: baia mare

BM00

Noiembrie

Se intampla in Baia Mare

Baimarenii sunt chiar prietenosi. Incepand de la modul cum  chemi un taxi. Aici nu e ca-n Bucuresti. Suni la firma de taxi, iar raspunsul este prompt: Coborati, ajunge masina … si-ti da indicativul. Nu ti se spun minutele pentru ca bineinteles nu dureaza mai mult de 2-3 minute.

A sosit taxiul, avand multe drumuri de facut, inevitabil am inceput socializarea cu taximetristul. Era nervos, tocmai primise o amenda. Redau doar cateva fragmente din discutie:

Taximetrist:  – Buna ziua, unde mergem?

Eu: – Am mai multe drumuri de facut, la gaz, la impozite si taxe locale, la spital, la renel si apoi acasa.

(isi freca mainile de bucurie, in sfarsit o cursa lunga)

Taximetrist: – Mergem unde vreti dvs., dar va recomand prima data sa mergem la administratia financiara ca astia-s domni si inchid azi devreme.

Eu: – Bine zic, mergem acolo. (cu coada ochiului am zarit un proces verbal de politie intre scaune)

Eu: – Ati luat amenda?

Taximetrist: – Da!!! fu*%^&# -l dracu! Lasa ca vine el acasa!

Eu: (usor contrariat) – Adica?

Taximetristul: (aprinzandu-se si mai tare) – E ca-n filmele cu prosti! M-o amendat fiu-meu, f^$%^ ceapa masii de copil!

Eu: (razand) – Nu se poate asa ceva! E politist?!

Taximetristul: – E gabor figurant, da-l in piz*$%a masii! Las` ca vine el duminica la masa. M-o amendat ca nu am acordat prioritate acolo langa casa vacantei. Nu mi-o vinit’ a crede! L-o bolonzit Dumnezo.

Eu: (razand in continuare) -Era suparat el pe ceva de v-a amendat!

Taximetrist: – Nici ma-sa nu crede! Nu-i normal domle draga. Am io ac de cojocu lui ….

Deci, tata, tata, da amenda se plateste 🙂

tren

Strabate iarna cu trenul

Va mai amintiti de schitele lui Caragiale a caror actiune se petrece in gara sau in tren? Cu domnul Goe care-si pierde biletul, (deh pe vremea aia trenul avea “iuteala” maxima de 120 km/h), cu damele ce pleaca la Sinaia, trenuri pline de cucoane simandicoase cu geamantane imense. Parca pe vremea aia calatoria cu trenul avea un “parfum” aparte, o parte din el l-am regasit si prin anii 80, din pacate in zilele noastre “farmecul” a disparut, iar calatoria se rezuma doar la noroc.

Strabate iarna cu trenul …

Haios slogan, nu? Ei bine, eu l-as modifica putin: “Nu strabate tara cu trenul iarna”. Poza este de-a dreptul sugestiva, se potriveste de minune. Asa arata si geamul de la vagonul de dormit nr 11 al Acceleratului 1641 Bucuresti Nord – Baia Mare. Cand au folosit aceasta poza pentru prima pagina a site-ului www.cfrcalatori.ro , ori au dat dovada de foarte multa prostie, ori au fost extrem de sinceri cu calatorii.

Incet, incet CFR-ul se indreapta spre un inevitabil faliment, iar motivele sunt destule:

– minutele de intarziere, CFR-ul devine lider de piata si campion incontestabil la minute nationale de intarziere. Nici cu cele internationale nu sta mai bine, noroc cu vecinii ca mai recupereaza.

Aproape ca nu exista zi fara ca cel putin cateva zeci de trenuri sa inregistreze intarzieri in statiile de sosire. Cauzele sunt diverse: infrastructura precara, vagoane depasite ca vechime, furturi de cabluri, vremea, etc.
Tragic este cand trenul intarzie la plecare, mai concret: ACC 1641 care se formeaza in Bucuresti Nord si are ora de plecare 20:15, a plecat cu o intarziere de 55 de minute. Motivul, defectiune tehnica.

– pretul biletelor vs conditii de calatorie: Un bilet dus intors pe ruta Bucuresti Nord – Baia Mare – Bucuresti Nord la vagon de dormit costa aproximativ 380 lei. La cuseta cu 4 paturi: 220 lei. Nu am luat in considerare calatoria la clasa II pentru ca mi se pare inuman sa calatoresti peste 14 ore in acest fel. La Tarom, daca biletul este luat din timp costa aproximativ 100 euro, dar ajungi intr-o ora la destinatie.

In Romania calatoria cu trenul devine o chestiune de noroc. Nu te poti baza pe nimic, trenul intarzie de diverse motive, vara ca se dilata sinele, iarna pentru ca ele crapa din cauza gerului, sau apare vreun Mos Craciun pe sine, garile sunt jegoase, toaletele sunt insalubre, biletele sunt scumpe, in vagoane ori e prea frig, ori e prea cald, samd.

Vorba unui anonim: in Romania, CFR-ul si agricultura au cativa dusmani: primavara, vara, toamna si iarna, dar ne-am resemnat ca doar Miorita s-a nascut aici. In rest, “calatorie placuta”.

TIR

Camionagii

Uneori, o calatorie pe ruta Bucuresti – Baia Mare poate fi o experienta de neuitat. Cel putin odata aceasta calatorie trebuie facuta noaptea, pentru ca spectacolul nocturn nu se compara cu ce vezi ziua. Noaptea e intuneric ca de aia e noapte, dar cand din ceruri se coboara D-zeu pe sosele patriei se face lumina. Cand Domnul a zis: Sa fie lumina!, apoi a fost lumina. “Domnul” a aparut din neant, din bezna noptii, poate dintr-o parcare, sau poate direct din ceruri. Era el, iar numele lui era Gicu. Camionagiul din noapte. Rupea asfaltul intre Dej si Baia Mare, care oricum e distrus de cativa ani. Incerca sa ma depaseasca, dar probabil pentru ca era prea incarcat nu reusea.  Gicu e un camionagiu, tirist, cum vreti sa-i spuneti, poate ca oricare altul.  Gicu si-a decorat “jucaria” cu sute de luminite, dar nu s-a multumit sa-si orneze doar cabina, a impodobit si remorca. Gicu era “lumina”, acea lumina care face ca noaptea sa para zi. Cu toate astea Gicu are ceva in plus. Crucea albastra cu margine rosie. O imensa cruce luminoasa din zeci, sute, poate mii de beculete. E Gicu divin cu crucea divina. Nu se poate sa nu-l observi, il vezi de mare distanta. Efectul psihedelic este garantat, mai ales daca Gicu vine din spate.  Crucea luminoasa care taie bezna noptii si-ti lumineaza tie drumul. Ma intreb daca intr-o masina s-ar afla un grup compact de calugarite, calugari, preoti sau alte fete bisericesti – cum ar reactiona la aparitia din neant a lui Gicu? S-ar inchina, ar avea tendinta s-o pupe, poate pentru ultima data. Un exercitiu de imaginatie destul de morbid.

Cei ca Gicu, dar si altii fac condusul pe strazile din Romania un adevarat deliciu. Te gandesti foarte bine atunci cand te urci la volan, daca te tin cauciucurile sau franele, pentru ca odata  si-o data s-ar putea sa ai de-a face cu ei. Poate Gicu nici nu e un camionagiu periculos, doar el aduce “lumina” – un adevarat “botezator” al soselelor.

Din punctul meu de vedere Gicu face parte din categoria: “(i)Luminatii”. Nu-i inteleg de ce-si orneaza tir-urile de parca ar fi in reclama Coca Cola de Craciun. Gicule, te vad, chiar daca e noapte. Conduci ditamai TIR-ul nu o amarata de caruta.

Personal, mi se par mult mai stresanti in trafic cei cu placute in parbriz de genul: furiosul, regele soselelor, etc. Astia sunt: “Grabitii”. Ii vezi, si-i simti in coasta ta. Vrei sa-i depasesti, ei accelereaza. Pe autostrada, sau pe drumurile cu mai mult de-o banda pe sens, nu s-ar da la o parte  sub nicio forma. Sunt cei care-ti ofera senzatiile cele mai tari, mai ales atunci cand isi aprind toate proiectoarele de parca ai fi pe masa de operatie.

Acum vreo doi sau trei ani, pe Valea Oltului l-am intalnit si pe instructorul de sex, avea un autocolant in partea de sus a parbrizului pe care scria: “Cabina de proba pentru femei”. Asta intra in cateogria “Obsedatii”. Aici mai trebuie amintiti si cei care scot capul pe geam dupa femei, fluiera, claxoneaza isteric atunci cand vad vreo “afordita”.

Din pacate in ultima vreme s-au inmultit cei din categoria “Kamikaze“.  Nu vei sti niciodata de unde au aparut, sunt rapizi, cu un compartament sinucigas, conduc adevarate sicrie pe roti, pentru ei banda de mers sau contrasens inseamna acelasi lucru, iar de multe ori din cauza condusului excesiv adorm la volan. Cu ei ai sau nu ai noroc, nu prea poti sa-i eviti, te rogi doar sa te evite ei pe tine.

Nu intentionat, i-am lasat la final pe cei din categoria “Profesionistii”. Iti fac semn cand poti sa-i depasesti, folosesc prima banda acolo unde situatia le permite,  iti multumesc folosind lumina avariilor sau flashurile daca le faci vreun bine, etc. Sunt in stare sa evite o situatie de rahat pe care poate chiar tu ai creat-o. Toata stima pentru ei.

Asfalt uscat tuturor.

seringa

Cum sa-ti faci singur injectia.

Pe la sfarsitul saptamnii trecute m-am ales cu o inflamatie a amigdalelor, combinata cu dureri de gat, febra, tot tacamul, mai pe scurt: amigdalita acuta. Posibila cauza, un amarat de cocktail “green apple”.

Fiind baiat breaz m-am tratat dupa ureche, asta pana miercuri cand am vazut ca tratamentul meu nu raspunde deloc. I-am facut o vizita scurta unui bun prieten la spital iar verdictul a fost clar: penicilina injectabila din 6`n 6 ore timp de 8 zile. Dramatic pentru mine. Intramuscular nici n-am vrut sa aud, stiu cat de dureroasa este;  sa ma intep in vena din 6 in 6 ore, parca nu-mi prea surade, asa ca am ales varianta introducerii unei branule in vena. Cat timp am stat in Bucuresti n-a fost nicio problema, ziua mi le faceam la cabinetul medical, noaptea mi le faceam acasa. Da, stiu sa mi le fac singur.

Ieri seara am pornit spre Baia Mare, stiam ca pe la 12 noaptea urma sa-mi fac doza de la miezul noptii. Ajunsesem in Reghin. Am parcat masina in benzinaria MOL si foarte sigur pe mine m-am indreptat spre d`soara de la casa:

– Buna seara, am o mica problema, trebuie sa-mi fac o injectie in vena. As avea nevoie de putin spirt sanitar daca aveti.

(fata se blocheaza, probabil nimeni, niciodata nu i-a cerut asa ceva intr-o benzinarie)

– Stati sa ma uit daca mai am in spate. Dar sa stiti ca avem un spital aici in Reghin, cum mergeti spre Toplita.

– Multumesc frumos, cred ca aveti, doar ca eu ma indrept spre Baia Mare si ma cam grabesc si stiti cum e cu spitalele astea, trebuie sa stai, sa astepti, poate au urgente, samd.

Nu mai spune nimic, se duce pana in spate iar dupa cateva minute se intoarce si-mi spune:

– Imi pare rau, nu mai am deloc spirt sanitar.

– Bine, zic eu, nicio problema, mai am eu cateva pansamente sterile dar nu sunt sigur ca-mi vor ajunge.

Undeva in partea din spate a benzinariei era o masa. Imi pune gentuta cu cele necesare si incep sa scot: doua sticlute cu pulberea de penicilina, o seringa de 20 ml, ser fiziologic, pansamente sterile. Fata usor speriata vine spre mine si ma intreaba:

– Chiar doriti sa vi le faceti aici?

– Da, e o vreo problema??

– Nu mergeti mai bine la baie, sa stiti ca e foarte curat. Mergeti la femei ca e si un loc unde vi le puteti pune pe toate.

– Bine, ma duc la femei ….

Dupa 10 minute ieseam din toaleta doamnelor fara sa fi lasat vreo urma de injectare in vena.  I-am multumit frumos fetei iar apoi mi-am continuat drumul spre Baia Mare.

Astazi am fost la Spitalul Judetean din Baia Mare sa-mi schimb branula. Trecusera 72 de ore, termenul recomandat pentru pastrarea unei branule in vena. Ii explic asistentei de la Urgente problema mea, saraca face niste ochi mari, iar apoi cugeta:

– Doamne Maicuta Lui Dumnezeu, fereasca Domnu. (facandu-si semnul crucii)  Da cum ai curaj dragule sa-ti faci singur injectia? Si mai ales Penicilina!

– Pai de ce sa n-am curaj!? Am branula pusa, dizolv solutia, sunt atent sa nu las aer pe seringa si asta e…

– No, io inca ase un barbat n-am vazut! Irinucaaaaa, vino aici!!!! (o striga pe o colega de-a ei)

(discutia intre cele doua)

-Baiatu aesta o vinit di la Bucuresti acasa de Pasti si tre sa-si faca din 6 in 6 ore in vena penicilina. No ce zici, ca-si face singur?

(Irinuca, care era o domnisoara pe la vreo 25-26 de ani, 1,5 m si vreo 90-100 kg, roscata si cu niste unghii rosii ca sangele dupa ce ma studiaza din cap pana`n picioare concluzioneaza:

– No bine, bravo lui, si Costi al meu face de mancare si spala.  Apoi, indreptandu-se spre mine: – Auzi, da nu ti-e frica de soc anafilactic?

– Am la mine hidrocortizon … daca e ceva mi-l administrez repede in vena si sun la 112.

– No, ce sa zic, Costi al meu nu si-ar face.

– Bine, eu vreau sa-mi schimbat branula daca se poate.

(prima asistenta) – Ioi da, am si uitat. Culcat pe pat …

La fel de uimita a fost si mama. Tocmai tu Ovidiu, tie care ti-era atat de frica de injectii… Tata cand a vazut ce fac a iesit din casa. Acum ca foarte multa lume mi-a spus de posibilul soc anafilactic pe care l-as putea avea/face imediat dupa administrarea penicilinei incepe sa-mi fie frica.

( Foto: www.sxc.hu )

Haos de Maramu’

Am rasfoit azi putin presa din Maramures. Mi-a atras atentia un titlu din ziarul Glasul Maramuresului,  sectiunea Eveniment: Febra cumparaturilor in Baia Mare.

Baimarenii se plang ca se circula bara la bara. Sa va explic ce inseamna “bara la bara in Baia Mare”. Cinci-sase masini care asteapta la semafor, poate nu ajung sa treaca la primul verde, dar la al doilea sigur trec, 15 minute dintr-un capat in altul al orasului si pe alocuri niste cetateni care traverseaza strada. Multimea asta de oameni creeaza un adevarat haos in trafic. Azi am fost  in Real la cumparaturi: toata distractia dus-intors a durat 50 de minute. Haos frate, ce mai!

“In cursul zilei de ieri au avut loc mai multe tamponari din cauza aglomeratiei si a soferilor care si-au pierdut rabdarea, stand la intersectii.” – pai dragi baimareni, va recomand un traseu din Bucuresti, Berceni – Obor, dimineata la 8.  Sa vedeti cati stati la Piata Sudului, sau la Iancului sau la Obor. Mai bine nu, ca nu vor fi destule ambulante si masini de descarcerare pentru voi.

“Aglomeratie este peste tot, de dimineata si pana seara tarziu. Inca de la primele ore ale diminetii, principalele artere ale orasului (sa fim seriosi, metropolei) au fost impanzite de masini. Astfel, cei care ies la cumparaturi trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare si sunt sfatuiti sa fie … pietoni.” – Care va sa zica asa sta treaba. Aglomeratie peste tot. Ciudat, acum doua seri la zece seara nu era nimeni pe drum si eram pe principala artera din Baia Mare, pe B-dul Bucuresti si nici azi nu erau prea multi. Unde va e rabdarea tipic ardeleneasca?

———–

Ana Maria Moisa, redactor la Glasul Maramuresului ne da cateva sfaturi:

Sfaturi pentru sarbatori fericite:

– pomul de iarna trebuie amplasat cat mai departe de orice sursa de caldura; (eu ma gandeam sa-l pun pe soba)

– instalatiile pentru pomul de iarna si elementele decorative aflate sub tensiune necesita o supraveghere permanenta;

– mijloacele de gatit vor fi exploatate numai in conditii de siguranta; (n-am cuvinte)

sefii unitatilor in care se organizeaza Revelionul trebuie sa asigure verificarea si remedierea tuturor deficientelor la echipamentele pe care le utilizeaza, instruirea personalului angajat, atentionarea participantilor, mentinerea libera a cailor de evacuare, precum si asigurarea mijloacelor de stingere. (deci garcon` s-a inteles, mai adu o vodca)

Domnisoara asta este o adevarata mana cereasca la casa omului. Eu as pune-o sa semneze articolele astfel: Sefa cu protectia muncii si CTC-ul.

Drumul patimilor

Am ras acum cateva zile cand am vazut la stiri reportajul despre intarzierile pe care le aveau trenurile dinspre Constanta, in speta un rapid care a plecat la 4 dupa-masa din Constanta si-a ajuns in Bucuresti a doua zi la pranz. Tabela din Gara de Nord afisase 995 de minute de intarziere, un record si pentru CFR. Eu sunt mai tare, cu toate ca nu mi-am dorit sa ajung in aceasta postura.

Ieri dimineata la 8 am pornit din Bucuresti spre Baia Mare. Cele doua ore pe care le-am parcurs din Berceni pana in Otopeni erau un fleac fata de ce avea sa urmeze. In jur de 11 AM intram in Ploiesti, inghetat bocna, termperatura din masina nu era cu foarte multe grade mai mare decat cea de afara. Ceva nu era in regula. Un popas la reprezentata Opel din Ploiesti a lamurit misterul, termostatul era de vina. Temperatura motorului nu urca mai sus de 40 de grade la drum intins, iar in oras cand schimbam treptele de viteza mai des, ajungea pe la 55 de grade. In interiorul masinii caldura lipsea cu desavarsire. Sticla de Cola de pe bancheta din spate era aproape inghetata.
Cei din service au facut comanda pentru termostat pe care bineinteles nu-l aveau pe stoc, iar in jur de ora 14 “mosul” a adus termostatul. Cum romanii se misca in doua viteze: incet si foarte incet, schimbarea termostatului a durat vreo 3 ore, apoi au mai urmat inca aproape 2 de probe ca sa avem certitudinea ca functioneaza. Era ora 19:00 cand eu paraseam Ploiestiul si trecusera deja 11 ore de cand eu pornisem din Bucuresti. La ora asta in mod normal ar fi trebuit sa fi fost in Baia Mare, dar eu parcusesem doar 60 de km.
Se nastea o intrebare: ce fac? – pornesc spre Baia Mare sau ma intorc inapoi in Bucuresti. Am ales prima varianta, era un “challenge” mai mult sau mai putin inconstient din partea mea.
Drumul european E60 se prezenta in conditii bune, ora 21:00 in Brasov, ora 22:15 in Sighisoara, ora 23:00 in Tg Mures, ora 23:30 in Cluj. Ca o ironie a sortii n-am putut sa ma bucur prea mult de caldura pe care o dadea acum masina. Cand o porneam ma cuprindea o stare de moleseala. Am condus cu geamul putin deschis, sudand tigara dupa tigara. Un pachet si jumatate din Ploiesti pana Cluj. Ca tacamul sa fie complet am facut si-o pana la coborarea Feleacului. Al naibii cui s-a pus in calea fericirii mele. Afara nu erau decat – 13 grade, o vreme propice pentru schimbarea rotii. Era deja prea mult, chiar si pentru mine – obisnuit cu drumurile lungi.
Intr-un moment de luciditate am decis sa raman in Cluj Napoca, oboseala deja pusese stapanire pe mine. M-am cazat, am incercat sa fac un dus dar din pacate apa calda lipsea cu desavarsire. Am cautat o solutie sa scot apa dintr-un calorifer, n-am reusit asa ca m-am culcat.
O bormasina mi-a inseninat dimineata. Doua, trei injuraturi si hai la drum Ovidiu. Dupa 26 de ore am ajuns in Baia Mare. Promit sa nu mai rad de cei care au facut cu trenul 20 de ore din Constanta pana in Bucuresti.